Tinerii judokani legitimați la CSM București au participat, în perioada 27 august-2 septembrie, la un stagiu de pregătire centralizat, organizat de George Teșeleanu, fost vicepreședinte al Federației Române de Judo, la Venus. Totul s-a desfășurat sub atenta coordonare a lui Alexandru Chirilă, un veteran al judo-ului românesc.
Timp de o săptămână, pe litoral, sportivii Centrului de Copii și Juniori din cadrul CSM București s-au aflat în cantonament, alături de alți peste 270 de juniori din România și Republica Moldova. Zilnic, sportivii au susținut câte două antrenamente, unul de pregătire fizică și unul de pregătire tehnică.
Invitatul special la această acțiune a fost japonezul Eiji Kikuchi, deținător al centurii negre 4 dan. Fost sportiv de performanță și fost antrenor al lotului de juniori al Belgiei, în perioada 2009-2012, niponul le-a împărtășit din tainele judo-ului, copiilor, antrenorilor clubului nostru: Roxana Halus și Emanoil Cîmpeanu, și inspectorului de specialitate Aurel Bârcă. De asemenea, la stagiul de la Venus a participat și Iulian Surlă, multiplu medaliat la Campionatele Europene și Mondiale de Kata, dar și Alina Dumitru, cea mai medaliată sportivă din istoria judo-ului românesc.
„A fost un eveniment organizat impecabil, în care s-au respectat parametri de solemnitate și de protocol. Temele au fost super adaptate pentru copii, iar locația a fost una foarte plăcută, pe malul mării. Organizatorii au fost extrem de implicați. Copiii au fost foarte încântați și impresionați de antrenamentele în sine, dar și de Eiji. Invitatul nipon a fost grozav, foarte inspirat în temele alese, pe gustul tuturor. Era foarte disponibil, foarte atent și a avut răspuns pentru orice solicitare. A venit inclusiv la alergare, la ora 7:00, cu copiii! E unul din cele mai bune stagii de pregătire la care am participat. Nu doar s-a bifat, ci s-a și lucrat. Prezența a fost dublată de lucru”, ne-au relatat antrenorii clubului nostru.
Între cele două antrenamente zilnice, a fost timp și pentru distracție. Totul a fost constructiv, pentru că, sub îndrumarea kinetoterapeutului Bogdan Ghiorghiu, s-a pus accentul pe crearea unor legături între sportivi.
„Mă bucur că am reușit să îmbinăm elementele de pregătire esențiale pentru dezvoltarea motrică și perceptuală a tinerilor sportivi, cu jocuri și activități menite să dezvolte atenția, răbdarea și încrederea în forțele proprii. Având o grupă tânără, obiectivele pregătirii fizice au avut focus atât pe dezvoltarea abilităților motorii fine și grosiere, coordonare, flexibilitate, forță, cât și pe dezvoltarea sistemului cardio-respirator, prin antrenamente pe malul mării, astfel încât să beneficiem și de efectul aerosolilor. În același timp, sunt recunoscător pentru ocazia unei astfel de experiențe împreună cu specialiști și copii veseli” – Bogdan Ghiorghiu, kinetoterapetul CSM București.